theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
2 Februarie 2025, 16:30
19 393
Copiază linkul
Link copiat

Eșanu: Ce atribuții are președinta Sandu să se implice în problemele de la Procuratură?

„Își pune cineva întrebarea ce atribuții are președinta Maia Sandu să se implice în aceste probleme cu Procuratura Anticorupție (PA)?”, a remarcat el.

Eșanu: Ce atribuții are președinta Sandu să se implice în problemele de la Procuratură?
Eșanu: Ce atribuții are președinta Sandu să se implice în problemele de la Procuratură?

Constatarea a fost făcută în cadrul emisiunii Vocile Puterii de către Nicolae Eșanu, jurist, fost viceministru al Justiției, fost reprezentant al R. Moldova în Comisia de la Veneția, notează noi.md.

„Este oare serios să vorbim că am început analiza în noiembrie 2024 și deja venim cu rezultate pe 29 ianuarie 2025? Imposibil! Sunt proiecte de legi scrise pe genunchi într-o săptămână. Vă dau garanții că probleme vor apărea foarte repede și vor veni și vor spune, avem problema aceea, trebuie din nou să facem reformă (...) Nu înțelegem că nu este relevant să lucrăm la capitolul impresie artistică, ci trebuie să ne asigurăm că legile funcționează (...)”, a menționat Nicolae Eșanu despre propunerea Ministerului Justiției de fuzionare a PA cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). 

Potrivit ministrei Veronica Mihailov-Moraru, această nouă arhitectură a procuraturilor specializate vine ca urmare a recomandărilor formulate la ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) din noiembrie anul trecut.

Atunci, președinta Maia Sandu a criticat dur activitatea PA. 

„Schimbările, pe care le-am făcut la PA nu au dat rezultate și recomandarea CSS către Guvern a fost să vină cu o propunere nouă pentru a schimba situația de la PA pentru că am văzut un eșec total din partea acesteia pe lupta împotriva corupției mari și, mai ales, împotriva corupției politice”, a spus șefa statului. 

În contextul evoluției situației cu PA și a declarațiilor care s-au făcut în privința eficienței activității acestei instituții, Nicolae Eșanu s-a întrebat care este rolul președintei aici și ce înseamnă acuzațiile ei. 

„Își pune cineva întrebarea ce atribuții are președinta Maia Sandu să se implice în aceste probleme? Este un discurs frumos politic, dar total irelevant din perspectiva aspectelor practice, pentru că nu se vede în ce constă problema, ce a eșuat la PA? De exemplu, dacă nu au reușit să investigheze toate dosarele, înseamnă că au procurori prea puțini. Așadar, a eșuat procuratura pentru că nu are destui procurori? Categoric, nu! Pentru că nu procuratura își determină statele de personal sau care este bugetul. 

Dacă a eșuat pentru că acolo sunt persoane corupte, atunci soluția este alta. Dacă s-a eșuat pentru că în PA ar fi persoane neprofesioniste, atunci iarăși există o altă soluție. Adică, dacă am ști care e problema, am ști și ce rezolvări trebuie aplicate. Dacă vrei să faci un lucru fundamental, chiar și din noiembrie anul trecut până acum nu era suficient timp nici pentru primele concluzii. Cu regret, nu văd nicio reacție a partenerilor de dezvoltare la tot ce se discută acum. Faptul că se face așa cum se face trebuie să dea un semn de întrebare. Apropo, s-au cheltuit bani frumoși anterior pe această reformă a procuraturii.

Eu cred că pentru a se da verdict nu a trecut așa de mult timp. La noi toți cred că, dacă s-a născut un copil, a doua zi el trebuie deja să meargă la universitate. Așa și cu procuratura. Dar dacă ai constituit-o, a funcționat în condiții de perturbații politice majore, e nevoie ca ea să crească, să se pună pe picioare, să vedem care sunt problemele, să corectăm ceva acolo. Dar noi venim și decapităm, scriem o nouă lege.

Nu a funcționat o lege fără ca noi să identificăm de ce ea nu a funcționat, noi scriem o altă lege. E total absurd să credem că, dacă ai înlocuit o lege proastă cu o nouă lege, legea nouă va funcționa. Cum nu a funcționat acea veche, așa nu va funcționa și cea nouă. Dar lumea se află în treabă: scriu raporturi, proiecte, liste ca într-un final să ne întoarcem de unde am pornit. Lupta împotriva corupției, așa cum este slabă acum, va suferi și mai mult. Și dacă se demonstrează că se face special o lege ca să o dea afară pe Veronica Dragalin, atunci este temei pentru a intenta dosar penal, pentru că oamenii abuzează”, a punctat Eșanu.

Amintim că, potrivit Ministerului Justiției, „un model integrat are mai multe avantaje, iar aplicarea acestui model în Republica Moldova ar însemna fuzionarea procuraturilor specializate într-o singură instituție cu două subdiviziuni, două domenii de competență: anticorupție și crimă organizată”.

Precizăm că în ultima vreme, în spațiul public mai multe persoane, experți în domeniul juridic, politicieni, politologi, au menționat despre faptul că prin propunerea de a comasa eventual PA și PCCOCS se încearcă înlăturarea din funcție a șefei PA, Veronica Dragalin, or, activitatea acestei instituții a fost dur anterior criticată de către președinta Maia Sandu. 

Veronica Dragalin a infirmat joi, 30 ianuarie, zvonurile despre o posibilă demisie a sa și a subliniat că nu a fost invitată la Parlament pentru audieri privind modificările legislative propuse de către Ministerul Justiției. Ea a fost numită în funcția PA în anul 2022 pe un mandat de cinci ani.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat