Dosarul blanchetelor pentru pașapoarte, în judecată: Prejudiciul statului depășește 140 milioane de lei
În dosarul penal sunt acuzați fostul director al Agenției Servicii Publice, un ex-deputat și alți doi oameni de afaceri.

Cazul privind „achiziția blanchetelor pentru pașapoarte” a fost trimis în judecată, transmite tv8.md.
Persoanele acuzate sunt suspectate de abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale. Potrivit Procuraturii Anticorupție, prejudiciul cauzat depășește 140 de milioane de lei.
Conform versiunii procurorilor, fostul director al ASP, împreună cu fostul deputat și alte două persoane din mediul de afaceri, au perfectat acte juridice pentru prelungirea contractului cu o companie externă, căreia i se plătea o sumă fixă, numită „taxă royalty”, pentru fiecare act emis.
În acest mod, taxa royalty a fost achitată în perioada 2019-2020, cauzând instituției un prejudiciu deosebit de mare, de peste 140 de milioane de lei.
Banii, în valoare de cinci milioane de euro, ar fi ajuns în acea companie și ulterior ar fi fost spălați prin alte companii offshore, beneficiarii fiind conducătorul și persoanele afiliate grupului criminal organizat.
În cadrul investigației, au fost sechestrate bunuri ale acuzaților în valoare de aproximativ 100 de milioane de lei.
Inculpații nu și-au recunoscut vinovăția. Pentru infracțiunea de abuz de serviciu, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la trei la opt ani, cu interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pentru o perioadă de la zece la 15 ani.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.