Doi traficanți de droguri, reținuți în sectorul Botanica: Ei riscă până la 15 ani de închisoare
Doi tineri de 19 și 20 de ani, din Chișinău, au fost reținuți în flagrant de polițiștii Inspectoratului de la Botanica, în momentul în care plasau droguri în ascunzișuri din Capitală.

În urma intervențiilor, polițiștii au ridicat zeci de pachețele cu marijuana, cu o valoare ce depășește 70.000 de lei pe piața neagră, transmite rupor.md.
Cei doi sunt bănuiți că activau în cadrul unei grupări infracționale specializate în distribuirea substanțelor narcotice.
În baza probelor acumulate, polițiștii au efectuat percheziții autorizate la domiciliul unuia dintre suspecți, unde au fost găsite materiale utilizate pentru ambalarea și distribuirea drogurilor.
Ambii au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă până la 15 ani de închisoare, conform legislației în vigoare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


