Doi militari, condamnați la muncă în folosul comunității pentru consum de droguri
Doi militari în termen, cu vârstele de 20 și 19 ani, au fost condamnați la pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității pentru consumul ilegal de droguri pe teritoriul unei unități militare.

Potrivit Procuraturii Generale, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 13 mai 2025. Cei doi militari, aflați în serviciu în calitate de muncitori la cantina unității militare, au consumat împreună substanțe narcotice în subsolul cantinei, știind că fapta lor este ilegală. Comportamentul suspect al acestora a atras atenția unui superior, care i-a depistat și a luat măsurile legale pentru a-i conduce la Dispensarul Republican de Narcologie, unde au fost supuși examinării medicale, transmite rupor.md.
În urma testelor, în organismul acestora au fost depistate cannabinoide, în concentrație de 200 ng/ml la unul și 69 ng/ml la celălalt. Astfel, în cadrul anchetei, de la unul dintre ei au fost ridicate substanțe de tip marijuana (0,095 g) și rășină de cannabis (0,019 g), precum și un dispozitiv artizanal pentru consum.
Prin decizia instanței, aceștia au fost condamnați la muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 135 de ore.
Inculpații și-au recunoscut vina și au solicitat examinarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În cazul în care vor evita munca în folosul comunității, pedeapsa va fi înlocuită cu închisoarea, calculată astfel: o zi de detenție pentru patru ore de muncă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.