Doi funcționari publici din cadrul Serviciului Vamal sunt suspectați de îmbogățire nejustificată
Doi funcționari publici din cadrul Serviciul Vamal au ajuns în atenția inspectorilor de integritate. Este vorba despre un cuplu căsătorit.

Conform unui comunicat de presă publicat de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), în legătură cu aceștia au fost identificate active nejustificate în valoare totală de peste 1.863.000 de lei, pe baza cărora a fost întocmit un act de constatare, transmite rupor.md.
„La doi funcționari publici din Serviciul Vamal și membrii familiilor acestora, s-a constatat o diferență semnificativă și existența unui patrimoniu nejustificat în valoare de 566.173 de lei în anul financiar 2022 și 1.297.439 de lei în anul financiar 2023 — diferență identificată între bunurile dobândite și veniturile obținute în aceeași perioadă.
Pe baza acestui act de constatare, cazul va fi transmis instanței competente pentru examinare și adoptarea unei decizii privind confiscarea bunurilor nejustificate. Persoanele respective vor fi private de dreptul de a ocupa anumite funcții și vor fi înregistrate în Registrul de stat al persoanelor interzise să ocupe funcțiile prevăzute de Legea nr. 133/2016”, informează ANI.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


