Documentul unic de program a fost completat cu peste 115 proiecte noi în valoare de 587 milioane lei
Localitățile din țară vor beneficia de noi investiții pentru dezvoltare. Guvernul a aprobat astăzi completarea Documentului unic de program cu 115 proiecte noi, care vor permite modernizarea infrastructurii locale.

Din totalul celor 115 proiecte, 99 vizează extinderea serviciilor de creșe publice în cadrul Programului național „Servicii de creșe publice: părinți angajați, copii la creșe”, iar alte 16 proiecte prevăd asigurarea cofinanțării necesare pentru proiecte investiționale finanțate din surse de asistență externă, transmite moldpres.md.
„Propunem actualizarea DUP pentru anii 2025-2027, astfel încât să includem noi investiții destinate dezvoltării localităților din întreaga țară. Mai exact, se propune includerea 115 proiecte de dezvoltare locală.
Printre acestea, 99 vizează extinderea serviciilor de creșe publice în cadrul Programului Național „Servicii de creșe publice: părinți angajați, copii la creșe”, iar alte 16 proiecte prevăd asigurarea cofinanțării necesarele pentru proiecte investiționale finanțate din surse de asistență externă. Totodată, se propune includerea unui proiect regional important, care va asigura conectarea municipiului Chișinău și a mai multor localități din raioane Strășeni și Călărași, la o sursă sigură de apă.
În același timp, 20 proiecte care nu mai pot fi implementate din motive tehnice și administrative vor fi excluse din programul național. Valoarea totală a proiectelor locale propuse depășește 587 de milioane de lei, dintre care aproape 259 de milioane de lei sunt alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională. Proiectul regional privind alimentarea cu apă are o valoare de 23,6 milioane de euro, iar contribuția Guvernului Republicii Moldova este de 17,6 milioane de euro.
Prin aceste investiții, continuăm să dezvoltăm infrastructura locală, să extindem accesul la servicii publice de calitate și să îmbunătățim condițiile de trai pentru cetățenii din Republica Moldova”, a afirmat Vladimir Bolea.
Potrivit notei informative a proiectului, aprobarea spre finanțare a 115 proiecte de dezvoltare locală va contribui la stimularea dezvoltării economice locale, îmbunătățirea calității vieții în comunități și crearea condițiilor necesare pentru înființarea și funcționarea grupelor de creșă publice. Totodată, aceste investiții vor consolida capacitatea autorităților administrației publice locale de a furniza, în mod echitabil și eficient, servicii publice de calitate, cu efecte pozitive durabile asupra dezvoltării localităților.


