Directorul Teleradio-Moldova, pregătit să se prezinte la audieri în Parlament
Directorul general al companiei „Teleradio-Moldova”, Vlad Țurcanu, a declarat că este pregătit să se prezinte la audieri publice în fața Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

El a declarat acest lucru în contextul acuzațiilor recente legate de activitatea instituției, transmite rupor.md.
Potrivit lui, instituția se confruntă cu un „atac informațional concertat” care ar putea afecta buna funcționare a TRM.
„În aproximativ două săptămâni, la o dată pe care Comisia o va considera oportună, mă voi prezenta în fața deputaților în acest scop și pentru a răspunde la întrebări vizând raportul Curții de Conturi”, susține Vlad Țurcanu.
Comisia parlamentară pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media va organiza audieri în legătură cu situația de la compania publică „Teleradio-Moldova” și pretinsele nereguli din cadrul instituției pe baza raportului de audit al Curții de Conturi.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


