Descoperire arheologică rară la Sângerei: Un tumul din epoca bronzului, unic în Republica Moldova
Arheologii Agenției Naționale Arheologice au anunțat o descoperire de excepție în nordul orașului Sângerei – un complex funerar principal al tumulului nr. 7 din perioada timpurie a epocii bronzului.

Potrivit specialiștilor, mormântul principal, peste care a fost ridicată movila funerară de peste trei metri înălțime, aparține culturii Iamnaia. Scheletul a fost depus pe spate, cu genunchii inițial ridicați, ulterior căzuți pe partea dreaptă, și orientat spre nord-vest – o poziționare specifică acestei culturi preistorice, scrie noi.md.
Cercetătorii au remarcat un element inedit: prima manta de deasupra mormântului, alcătuită dintr-un amestec compact de vălătuci de pământ – asemănător cu materialul folosit la construcțiile din chirpici.
„Este o situație extrem de rară, documentată pentru prima dată pe teritoriul Republicii Moldova”, a precizat arheologul.
În profilul stratigrafic al tumulului a fost identificat și solul aruncat din groapa mormântului, având o grosime de peste 20 de centimetri, detaliu care oferă indicii prețioase despre tehnica de construcție a movilelor funerare din acea epocă.
Cercetările la tumulul nr. 7 continuă, iar specialiștii speră ca noile descoperiri să aducă mai multă lumină asupra practicilor funerare și vieții comunităților din epoca bronzului pe teritoriul Republicii Moldova.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


