Decorațiunile pentru brad pot fi periculoase: Recomandările specialiștilor
În ajunul Anului Nou, experții de la Inspectoratul pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor îi îndeamnă pe cetățeni să fie atenți atunci când aleg ghirlandele și decorațiunile pentru brad.

„Este important ca atunci când plecăm de acasă ghirlandele să fie scoase din priză strict pentru protejarea noastră și a familiei noastre. Distanța dintre prima dulie și prima luminiță să fie minim de un metru și jumătate”, a menționat Tatiana Frunză, șefă de direcţie din cadrul Inspectoratului, relatează noi.md.
O atenție sporită necesită și jucăriile pentru copii.
„Atunci când ne decidem să cumpărăm o jucărie pentru copil trebuie neapărat să ținem cont de vârsta copilului. Citim foarte bine eticheta, verificăm dacă sunt instrucțiunile de utilizare, instrucțiunile de manipulare a unei jucării. Evităm să cumpărăm jucăriile care sunt în forme de mâncare, fructe și legume, este un pericol foarte mare. Atunci când cumpărăm o jucărie de pluș neapărat verificăm ca ea să fie lavabilă”, a mai precizat specialista.
Experții le recomandă tuturor să cumpere lucrurile necesare doar în locuri autorizate.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


