Curtea de Conturi: Numeroase încălcări, constatate la Ministerul Mediului
Curtea de Conturi a Republicii Moldova a prezentat în fața Comisiei de control al finanțelor publice raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Mediului, aferente exercițiului bugetar încheiat la 31 decembrie 2023.

Raportul a evidențiat o serie de neconformități semnificative care au determinat exprimarea unei opinii cu rezerve, scrie noi.md.
Una dintre cele mai grave abateri constatate vizează neasigurarea evaluării și înregistrării contabile a terenurilor din fondul forestier (334,29 hectare) și din fondul apelor (326,8 hectare). Această omisiune a generat o posibilă subevaluare a activelor statului cuprinsă între 3,8 și 24,5 miliarde de lei, ceea ce afectează semnificativ exactitatea bilanțului contabil.
Auditul a constatat și că Ministerul Mediului nu a transmis către gestionari sau fondatori investițiile realizate în perioada 2019–2023 în obiective administrate de terți. În loc să fie clasificate corect ca „Investiții capitale în active în curs de execuție”, acestea au fost înregistrate eronat la categoria „Construcții speciale”, cauzând o distorsionare a situației financiare în valoare de 265,1 milioane de ei.
În plus, s-a constatat că opt întreprinderi silvice de stat au inclus în mod neconform 26 de clădiri aparținând domeniului public în capitalul lor social, generând astfel o supraevaluare de 7,1 milioane de lei. Mai mult, în evidențele Ministerului este păstrată în mod eronat valoarea capitalului social a două întreprinderi de stat, deși fondatorul legal este Agenția Proprietății Publice. Această eroare a condus la dublarea pozițiilor în bilanț și la o supraevaluare suplimentară de 4,6 milioane de lei.
O altă neconformitate majoră se referă la 3.310 de hectare de terenuri forestiere date în arendă de Agenția Moldsilva și care nu sunt înregistrate în Registrul bunurilor imobile, cu excepția unei suprafețe de doar 1,14 hectare. Această situație a generat o subevaluare estimată între 83,8 și 243,2 milioane de lei.
Auditul a mai scos la iveală că Ministerul Mediului nu a transmis beneficiarilor valoarea investițiilor efectuate anterior exercițiului bugetar curent în activele gestionate de terți, ceea ce a împiedicat capitalizarea acestora și calcularea uzurii, generând o supraevaluare de 31 milioane de lei în conturile aferente mașinilor și utilajelor.
De asemenea, lipsește o politică clară privind evaluarea vegetației forestiere, cum ar fi arborii și arbuștii, care fac parte din domeniul public al statului, ceea ce afectează gestionarea corectă a patrimoniului natural.
În total, Curtea de Conturi a formulat 11 recomandări pentru corectarea deficiențelor. Dintre acestea, doar patru au fost implementate integral, trei parțial, iar patru nu au fost aplicate deloc, ceea ce indică un grad de implementare de doar 54,5%. Recomandările neimplementate vizează în special nedelimitarea terenurilor și neînregistrarea drepturilor patrimoniale.
Raportul de audit a fost transmis către Parlament, Președinție, Guvern, Ministerul Mediului și Agenția Moldsilva pentru examinare și, după caz, implementarea recomandărilor.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


