theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
14 Octombrie 2024, 14:22
10 082
Copiază linkul
Link copiat

CSJ a respins cererea de strămutare într-unul dintre dosarele împotriva lui Alexandr Stoianoglo

Cererea a fost depusă de procurorul Dumitru Răileanu, care este judecat împreună cu Alexandr Stoianoglo și acuzatoarea Elena Ceruța, care sunt învinuiți de abuz în serviciu la eliberarea şi retragerea acuzaţiilor în privinţa lui Veaceslav Platon.

CSJ a respins cererea de strămutare într-unul dintre dosarele împotriva lui Alexandr Stoianoglo.
CSJ a respins cererea de strămutare într-unul dintre dosarele împotriva lui Alexandr Stoianoglo.

În luna iulie a acestui an, Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău a respins ca inadmisibile recursurile depuse de procurorii Dumitru Raileanu și Elena Ceruța din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), momentan suspendați din funcții și acuzați că au acționat ilegal împreună cu fostul Procuror General la eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzare.

Examinarea cauzei a fost suspendată, după ce cei doi acuzatori au contestat încheierea președintelui interimar al Judecătoriei Chișinău, din 2 noiembrie 2022, prin care s-a dispus formarea unui complet de trei judecători pentru judecarea cazului penal.

„În data de 17 octombrie 2022, cauza penală în privința fostului Procuror General în care acesta este învinuit de corupție pasivă prin primirea de avantaje ilegale, abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale și fals în declarații, cât și în privința a doi procurori din cadrul PCCOCS, cărora le este incriminat că au acționat împreună și de comun acord cu fostul Procuror General, la eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzarea a fost expediată la Judecătoria Chișinău sediul Buiucani”, explică acuzatorii. 

Urmare a înregistrării acestei cauze la Judecătoria Chișinău sediul Buiucani, președintele interimar al Judecătoriei Chișinău, prin încheierea din 2 noiembrie 2022, a dispus formarea completului de trei judecători, fapt contestat de cei doi procurori din cadrul PCCOCS. Recursul a fost pe rolul Curții de Apel Chișinău timp de mai mult de un an și jumătate, din decembrie 2022 până la decizia din 9 iulie 2024.

Dumitru Răilean și Elena Ceruța sunt procurorii care au semnat procesul verbal al ședinței de lucru de la Procuratura Generală, în cadrul căreia s-a luat decizia de a renunța la învinuirile în privința lui Veaceslav Platon. Documentul a mai fost semnat de către Alexandr Stoianoglo, adjunctul său, Mircea Roșioru, fostul şef al PCCOCS, Ion Caracuian.

Platon a fost eliberat pe 15 iunie 2020, după patru ani în detenţie, în urma unui demers de suspendare a executării pedepsei depus de Alexandr Stoianoglo. Cu o lună înainte, pe 18 mai, Stoianoglo declara că întreg dosarul lui Platon ar fi fost fabricat la comandă politică.

Potrivit procurorilor, controversatul afacerist Veaceslav Platon l-ar fi remunerat pe Stoianoglo cu peste 63 milioane de lei, ca să-l scape din închisoare şi de dosarul în care a fost condamnat irevocabil la 18 ani de detenţie. Stoianoglo și subordonații săi sunt acuzați de abuz în serviciu, corupere pasivă și fals în declarații. 

Cei trei învinuiți se declară nevinovați și spun că vor demonstra acest lucru în instanță.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat