CSJ a completat practica privind strămutarea cauzelor penale și contravenționale
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) și-a completat practica în materia cererilor de strămutare a cauzelor penale și contravenționale, depuse în temeiul Codului de procedură penală, atunci când în dosare sunt vizați judecători.

Astfel, a rămas actual principiul instituit anterior, potrivit căruia nu vor fi admise cererile de strămutare a cauzelor ce vizează drepturile și interesele legitime ale judecătorilor care activează în alte sedii ale aceleiași judecătorii, sau în același sediu, când judecătoria are mai multe sedii, transmite noi.md cu referire la bizlaw.md.
Însă, mai nou, Curtea a dezvăluit care ar fi excepțiile de la această regulă:
- când un judecător de instrucție din cadrul Judecătoriei Chișinău urmează să examineze o cauză în care sunt vizate drepturile și interesele legitime ale unui judecător, coleg din cadrul aceleiași instanțe (Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana);
- când un judecător al curții de apel urmează să examineze un recurs, ce se referă la temeinicia acuzației penale/contravenționale împotriva judecătorului curții de apel sau la legalitatea măsurilor speciale de investigație, efectuate în acele cauze.
De asemenea, au fost completate situațiile de respingere a cererilor de strămutare în care se invoca lipsa de imparțialitate colectivă a judecătorilor unei instanțe.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.