CSE revine în legătură cu starea de urgență decretată pentru două luni
Centrul de dirijare în situații excepționale al Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova, găzduit de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) își reia activitatea, în contextul situației din domeniul energetic.

Cu o solicitare în acest sens a venit premierul Dorin Recean la ședința Comisiei guvernamentale de coordonare a măsurilor de pregătire pentru sezonul de încălzire 2024-2025 și de atenuare a impactului crizei energetice, transmite ipn.md.
Guvernul precizează că Centrul de dirijare în situații excepționale urmează să fie funcțional în cazul în care apar deconectări ale energiei electrice, cauzate de eventuale bombardamente asupra infrastructurii energetice din Ucraina. Entitatea va interveni și în cazul în care nu va fi încheiat un contract de furnizare a energiei electrice cu Centrala termoelectrică de la Cuciurgan.
În cadrul ședinței au fost prezentate informații referitoare la stocurile și achizițiile de gaze naturale și de energie electrică. Conform raportului prezentat, SA „Moldovagaz” a anunțat că a finalizat în proporție de 100% achiziția de gaze naturale pentru malul drept al Nistrului pentru sezonul de iarnă. Prețul mediu ponderat al achizițiilor este de 509 euro pentru o mie metri cubi.
De luni, 16 decembrie, în Republica Moldova se instituie stare de urgență pentru o perioadă de 60 de zile, în legătură cu situația din sectorul energetic.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.