Coșmarul părinților: Grădinițele din Chișinău intră în vacanță de vară și reparații
Mai multe grădinițe din municipiul Chișinău și din suburbii și-au suspendat temporar activitatea în perioada verii. Măsura vine ca urmare a vacanței estivale și a necesității de a efectua lucrări de reparație și întreținere.

Potrivit autorităților locale din domeniul educației, grădinițele au fost închise etapizat, începând cu luna iunie, pentru a permite desfășurarea eficientă a lucrărilor de modernizare și pentru a gestiona mai bine resursele umane și logistice, scrie moldova1.md.
Grădinița nr. 89 „Rândunica” și-a suspendat activitatea timp de o lună pentru a permite efectuarea unor reparații cosmetice și renovarea pavilioanelor. În această perioadă, cadrele didactice beneficiază și de concediu de odihnă anual.
Pentru a veni în sprijinul părinților care nu au alternative, unele grădinițe se închid doar pentru o perioadă de două săptămâni. Este și cazul creșei „Gâgâlici”, care pe timp de vară acceptă copii și din alte grădinițe.
Pentru părinți, o astfel de pauză este o adevărată provocare, mai ales pentru cei care nu pot lăsa copiii cu bunicii sau nu își permit să plătească pentru îngrijire alternativă. Închiderea grădinițelor creează dificultăți.
Problema este agravată de faptul că mulți părinți muncesc și nu își pot permite să-și ia concediu.
Potrivit părinților, închiderea grădinițelor reprezintă o povară mare, deoarece trebuie să combine munca cu îngrijirea copiilor. Unii se plâng că prețurile instituțiilor private sunt ridicate, iar salariile sunt mici, și pur și simplu nu au cu cine să lase copiii.
În luna iunie, 25 de grădinițe din Capitală și șase din suburbii au fost închise. Potrivit datelor Direcției municipale Educație, pe parcursul lunii iulie, 78 de grădinițe din Chișinău și suburbii își vor suspenda activitatea, iar în august alte 20 de instituții preșcolare vor fi închise.
Per ansamblu, o astfel de practică este anuală, iar autoritățile o consideră necesară pentru menținerea calității infrastructurii și pentru a asigura odihna cadrelor didactice. Totuși, pentru părinți aceasta rămâne o problemă serioasă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.