theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
23 Februarie 2025, 16:45
18 554
Copiază linkul
Link copiat

Consiliul Superior al Procurorilor condamnă declarațiile lui Lilian Carp

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a exprimat o profundă îngrijorare față de declarațiile recente ale deputatului Lilian Carp, făcute în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, care au fost considerate inacceptabile și dăunătoare imaginii procurorilor din Republica Moldova.

Consiliul Superior al Procurorilor condamnă declarațiile lui Lilian Carp.
Consiliul Superior al Procurorilor condamnă declarațiile lui Lilian Carp.

CSP subliniază gravitatea acuzațiilor aduse de deputat, transmite noi.md.

„Folosirea unor expresii ofensatoare de către acesta, la adresa procurorilor, precum „bandiți obraznici” și afirmații precum „creăm instrumente ca ei să nu mai ajungă în funcții în urma comasării” sunt inacceptabile, afectând grav demnitatea și reputația profesională a procurorilor”, se arată în comunicatul instituției.

Consiliul își exprimă îngrijorarea față de impactul acestor declarații asupra încrederii cetățenilor în justiție, subliniind că astfel de afirmații „aduc atingere gravă onoarei și demnității profesionale a corpului procurorilor și subminează încrederea cetățenilor în actul de justiție”. 

În plus, CSP atrage atenția asupra faptului că aceste declarații provin din partea unui reprezentant al puterii legislative, fapt ce poate fi perceput drept o încercare de „a exercita presiuni asupra activității procurorilor”. Consiliul reiterează importanța separației puterilor în stat, subliniind că „retorica denigratoare la adresa justiției riscă să afecteze grav echilibrul democratic și eforturile de reformă în domeniu”. 

Amintim că, în cadrul ședinței parlamentare din 20 februarie, deputații au adoptat în prima lectură proiectul de lege privind lichidarea procuraturilor specializate și crearea PACCO. 

În cadrul dezbaterilor, deputatul Lilian Carp a refuzat să susțină proiectul până când nu vor fi clarificate mecanismele de evaluare a procurorilor ce urmează să fie transferați în noua instituție. Acesta este convins că în rândul procurorilor se află „4-5 bandiței care fac de râs toată tagma”.

O altă învinuire controversată a fost lansată de deputatul Carp, tot de la tribuna Parlamentului, în adresa fostului procuror general Alexandr Stoianoglo. Acesta ar fi solicitat de la președintă grațierea unor traficanți de droguri. 

În replică, Stoianoglo l-a învinuit pe Carp de manipulare, explicând că cazul se referea la un grup de tineri moldoveni, transportați ilegal în Rusia, lipsiți de documente și puși la îndeplinirea unor servicii dubioase, iar apoi arestați și transferați în Moldova cu sentințe exagerate. S-a aflat mai târziu că, de fapt, solicitarea procurorului a fost îndeplinită de Maia Sandu, care a și grațiat acei tineri printr-un decret prezidențial.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat