Conflict între două familii la Bursuceni. Un bărbat a ajuns la spital, iar doi tineri au fost reținuți
Un conflict mai vechi între două familii din satul Bursuceni, raionul Sângerei, a degenerat într-o altercație violentă.

Un bărbat a fost grav rănit și a ajuns pe masa de operație, iar doi tineri, de 20 și 26 de ani, au fost reținuți de poliție. Cele două familii au versiuni diferite despre modul în care s-a produs incidentul, informează NordNews.
„Joi, la amiază, s-au auzit câinii lătrând. Soțul a ieșit să vadă ce se întâmplă. Când a ajuns la poartă, vecinii au început să-l înjure și să-i adreseze tot felul de cuvinte. Au aruncat cu pietre și l-au amenințat: «Eu am să te tai». Soțul a ieșit să vorbească cu ei și a început să le spună că avem copii și să se liniștească. Atunci, aceștia au început să-l lovească cu pietre și cu alte obiecte. La un moment dat, unul dintre ei a venit din spate și l-a lovit pe soț cu un cuțit”, a povestit Nadejda Rotari, soția victimei.
Familia celor doi tineri cercetați contestă această versiune. Mama lor, care spune că a asistat la altercație, susține că bărbatul ar fi fost lovit cu o bucată de lemn și neagă că fiii săi l-ar fi înjunghiat.
„Cu o țintă și cu o scândură a fost lovit, cu o ștachetă. Eu eram martor și am văzut. Nu a fost înjunghiat. Dacă ar fi fost înjunghiat, demult era mort. Eu am fost acolo și am văzut. A rupt ștacheta din gard și l-a lovit cu bâta”, a declarat Iulia Bușilă, mama celor doi tineri.
Un martor spune însă că a văzut răni care semănau cu tăieturi.
„Am văzut că avea două tăieturi într-o parte, era întins, iar ambulanța se afla la poartă. Am intrat și, când am întrebat ce s-a întâmplat, doamna Nadejda mi-a spus că au fost vecinii de la vale”, a comunicat Alexandru, locuitor al satului Bursuceni
Datele prezentate de Spitalul Raional Sângerei arată că bărbatul a fost internat cu mai multe traumatisme, inclusiv o plagă tăiată care a pătruns în cavitatea abdominală. Din cauza gravității rănilor, acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale.
„Pacientul a fost internat la Spitalul Raional Sângerei în urma unei agresiuni fizice, cu traumatism cranio-cerebral, comoție cerebrală și o plagă tăiată în regiunea coastei a 10-a, care a pătruns în cavitatea abdominală și a provocat leziuni ale peritoneului și hemoperitoneu. Din cauza gravității rănilor, pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale, în cadrul căreia medicii au oprit hemoragia și au tratat leziunile abdominale”, a comunicat ofitețerul de presă Spitalul Raional Sângerei.
Incidentul din 30 iulie nu ar fi primul conflict dintre cele două familii. Primarul localității spune că administrația publică locală cunoaște situația și că, de-a lungul anilor, au existat mai multe neînțelegeri și plângeri. Autoritățile locale ar fi încercat să aplaneze conflictele prin discuții cu persoanele implicate.
„Cu doamna Bușilă, conflictele sunt deja pe parcursul mai multor ani. A fost un caz vreo cinci-șase ani, toată mahalaua a scris plângere pe doamna Bușilă. Pe urmă iar au început. Ei sunt conflictuali, tot timpul sunt gălăgioși”, a declarat Gheorghe Pașa, primarul satului Bursuceni.
Și alți locuitori ai satului afirmă că au avut, de-a lungul timpului, conflicte cu membrii familiei Bușilă. O femeie în vârstă de 75 de ani susține că mai multe bunuri i-ar fi dispărut din gospodărie.
„De furat, m-au furat. Mă tot necăjesc. Dar eu sunt o femeie singură, o bătrână. Mi-au luat cratițele, ceaunele. Aveam pe masă niște acareturi, mi le-au luat”, a spus Tatiana, locuitoare a satului Bursuceni.
„Am avut și eu probleme. Mi-au bătut femeia în primărie și, totuși, celor de la Sângerei nu le-a făcut nimic. Poliția a fost acolo, dar nu le-a făcut nimic, iar soția mea a primit amendă”, a declarat Iulian, locuitor al satului Bursuceni.
Poliția investighează circumstanțele altercației. O cauză penală pentru huliganism a fost pornită chiar în ziua incidentului.
„În cadrul măsurilor întreprinse, la data de 6 august, au fost reținute două persoane, cu vârste de 20 și, respectiv, 26 de ani. În urma demersurilor legale, unul dintre învinuiți a fost plasat în arest pentru 30 de zile, iar cel de-al doilea este cercetat în stare de libertate”, a comunicat Lilia Harea, ofițeră de presă a Inspectoratului de Poliție Sângerei.
Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte în care bărbatul a fost rănit și gradul de implicare al fiecărei persoane în altercație. Între timp, victima a fost externată din spital și se află în perioada de reabilitare.


