theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
19 Iunie 2025, 22:56
6 694
Copiază linkul
Link copiat

Concurs CSM: Un singur candidat pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională

Un singur candidat și-a depus dosarul la concursul anunțat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională. Este vorba despre Ion Malanciuc, magistrat la Judecătoria Criuleni, transferat temporar la Curtea Supremă de Justiție.

Concurs CSM: Un singur candidat pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională. Foto: Point.md
Concurs CSM: Un singur candidat pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională. Foto: Point.md

Consiliul Superior al Magistraturii precizează că, după încheierea perioadei de depunere a dosarelor pentru concurs, candidatura a fost publicată pe site-ul CSM. Astfel, orice persoane interesate, fie cetățeni, reprezentanți ai societății civile, jurnaliști sau alte părți sunt invitate să își exprime în scris opinia despre candidat. Termenul-limită pentru transmiterea opiniilor este data de 23 iunie, transmite ipn.md.

Curtea Constituțională are șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistratului.

În această vară, expiră mandatul a cinci judecători constituționali. Deocamdată, concurs a anunțat doar Consiliul Superior al Magistraturii. Judecătorul selectat urmează să-l înlocuiască pe Serghei Țurcan, al cărui mandat expiră pe 30 iulie.

Alte patru mandate, ale Domnicăi Manole și Vladimir Țurcan, desemnați de Parlament, ale Liubei Șova și Nicolae Roșca, desemnați de Guvern, expiră în luna august.

În plenul Curții se mai regăsește judecătoarea constituțională Viorica Puica, numită de către Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a decesului lui Eduard Ababei, în anul 2023. Ea urmează să își exercite mandatul până pe 24 noiembrie 2029.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat