Codul Galben de pericol terorist, prelungit în Transnistria
Codul Galben de pericol terorist în Transnistria a fost prelungit cu încă 60 de zile, până pe 7 iulie 2025. Decretul intră în vigoare la 8 mai 2025.

Liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a semnat un decret prin care prelungește Codul Galben de alertă teroristă în regiune, transmite rupor.md.
Potrivit autorităților locale, prelungirea acestui nivel de alertă se datorează amenințărilor persistente la adresa securității. Liderul transnistrean susține că în aprilie și mai 2022 regiunea a fost ținta mai multor atacuri teroriste, printre care explozii la clădirile așa-numitului Minister al Securității de Stat, la centrul de radiodifuziune din raionul Grigoriopol și la o unitate militară din satul Parcani.
De asemenea, forțele de ordine transnistrene afirmă că din partea ucraineană a fost înregistrat un tir în direcția localității Cobasna, iar în apropiere de satul Vărăncău au avut loc patru explozii.
Autoritățile locale menționează că pericolul unor atacuri teroriste rămâne actual și măsurile de securitate vor fi menținute la un nivel înalt.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.