theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
12 Decembrie 2024, 11:18
5 971
Copiază linkul
Link copiat

CNA va aplica un nou mecanism pentru a urmări bunurile confiscate

Centrul Național Anticorupție (CNA) a lansat Sistemul Informațional „Registrul Bunurilor Infracționale Indisponibilizate”.

CNA va aplica un nou mecanism pentru a urmări bunurile confiscate.
CNA va aplica un nou mecanism pentru a urmări bunurile confiscate.

Sistemul Informațional lansat este un soft care reprezintă o modalitate inovativă de urmărire și gestionare a bunurilor confiscate sau indisponibilizate în cadrul proceselor penale, facilitînd accesul rapid și eficient la informațiile esențiale pentru autoritățile abilitate, relatează noi.md.

Directorul adjunct al CNA, Alexandru Savca, a menționat că noua platformă va asigura accesul securizat și facil la sistemele informaționale de stat prin intermediul platformei de interoperabilitate MConect, generarea de date statistice și rapoarte, iar drept furnizori de date pentru acest sistem au fost stabiliți Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), procurorii, executorii judecătorești, Serviciul Fiscal de Stat și instanțele de judecată.

Prin integrarea datelor și prin furnizarea unui instrument informatic de monitorizare a acestora, registrul va oferi:

• Mai multă transparență a procesului de recuperare a activelor indisponibilizate;

• O evidență centralizată care va genera date statistice relevante și va servi drept suport pentru instituțiile implicate în procesul de recuperare; 

• O cooperare mai eficientă între autoritățile statului, mediul privat și instituții internaționale;

• Atingerea unor standarde înalte de securizare a datelor;

• O interoperabilitate mai rapidă cu registrele naționale publice. 

Prin acest registru, CNA, prin intermediul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, își reafirmă angajamentul ferm de a sprijini recuperarea bunurilor obținute prin activități infracționale, asigurându-se că infractorii nu pot beneficia de pe urma activităților lor ilegale.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat