CNA efectuează percheziții la persoanele implicate în coruperea alegătorilor din mai multe localități
Centrul Național Anticorupție efectuează în prezent percheziții în mai multe localități din raioanele Orhei, Rezina și Nisporeni.

Perchezițiile se efectuează la persoanele implicate în coruperea alegătorilor, relatează protv.md.
„Desfășurăm acțiuni de urmărire penale în Chișinău și în mai mult localități din Orhei, Rezina și Nisporeni în vederea documentării faptelor ilicite de corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice comise de persoane în interesul unui grup criminal organizat”, au precizat responsabilii instituției.
Ieri, șeful Inspectoratului General al Poliției Viorel Cernăuțeanu a anunțat că pe parcursul lunii octombrie, 24 de milioane de dolari au ajuns din Rusia în conturile a 138.000 de moldoveni conform unei scheme create de Ilan Șor. În schimbul acestor bani, alegătorii erau obligați să voteze pentru un anumit candidat la prezidențiale și să aleagă opțiunea „Nu” la referendum. În același timp, cetățenii ar fi primit bani și pentru al doilea tur de scrutin.


