Link copiat
CNA efectuează percheziții la compania Moldelectrica
Centrul Național Anticorupție efectuează percheziții la compania Moldelectrica. Informația a fost confirmată de companie însăși într-un scurt mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

„Întreprinderea noastră își reafirmă deschiderea deplină și cooperarea totală cu instituțiile abilitate, oferind tot suportul necesar pentru buna desfășurare a investigațiilor”, se arată în declarația companiei.
Totodată, instituția a menționat că momentan nu poate oferi detalii suplimentare pentru a nu afecta ancheta și a nu denatura circumstanțele care sunt în curs de investigare.
Centrul Național Anticorupție nu a oferit încă detalii despre acțiunile investigative desfășurate.


