theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
26 Februarie 2025, 11:01
10 369
Copiază linkul
Link copiat

Ciubotaru: Guvernarea e nervoasă. Înseamnă că există niște dosare de care a fost deranjată

„Punctele vulnerabile ale acestui proiect din punct de vedere al celor, care îl critică, este că el nu-și are locul în general". Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de către Cristina Ciubotaru, expertă în anticorupție, fost director adjunct al Centrului Național Anticorupție (CNA), în privința Proiectului de lege care prevede crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO).

Ciubotaru: Guvernarea e nervoasă. Înseamnă că există niște dosare de care a fost deranjată.
Ciubotaru: Guvernarea e nervoasă. Înseamnă că există niște dosare de care a fost deranjată.

Proiectul de lege care prevede crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) a fost votat în prima lectură de 61 de deputați. Potrivit documentului, „această inițiativă legislativă își propune să consolideze eforturile de combatere a corupției și a criminalității organizate prin reunirea competențelor existente într-o structură specializată unificată și eficientă", informează noi.md.

De o altă părere este însă Cristina Ciubotaru, care menționează că, de fapt, la mijloc ar există o răfuială a guvernării cu actuala șefă a Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin.

„Ei lichidează două procuraturi și cumulează competențele acestor două instituții. Toți procurorii de la PA și de la PCCOCS sunt transferați în procuraturile teritoriale. În cadrul acestei procuraturi noi, se transferă doar consultanții, specialiștii, aparatul administrativ – toți, cu excepția procurorilor. Cei responsabili de dosare pierd legătura cu dosarele. 

Procuraturile, care se lichidează mai există încă 30 de zile după ce intră în vigoare legea, asta dacă nu va fi ceva modificat în a doua lectură. În aceste 30 de zile, trebuie să se transmită dosare, clădiri, să se facă inventarieri. Noua structură în primele 30 de zile nu există, adică trebuie să se transmită către ceva, care încă nu există. Or, primirea se înfăptuiește în următoarele 30 de zile de către noua procuratura. Asta înseamnă că o lună se transmit dosare, materiale și o lună ele sunt primite.

Da, există această percepție că Veronica Dragalin a devenit dușmanul personal al acestei guvernări din motive greu de înțeles din perspectivă publică. Pentru că noi nu am văzut ca ea să facă probleme foarte mari acestei guvernări la nivel de dosare. Ori, o altă explicație ar fi că asemenea dosare există, doar că despre ele nu prea se știe", a spus Ciubotaru.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat