Ciochină s-ar fi baricadat în casă: Polițiștii nu-l pot aduce în sala de judecată
Primarul comunei Boldurești, Nicanor Ciochină, s-a baricadat în locuință. Polițiștii trimiși să-l aducă la ședința de judecată în dosarul decesului lui Mihăiță și care urmează să aibă loc astăzi, 13 iunie, nu pot interveni. Informația a fost confirmată de către șeful Inspectoratului de Poliției al raionului Nisporeni, Sergiu Andronache.

Procurorul de caz, Alexandru Botnari, a declarat că urmează să ceară demers de schimbare a măsurii preventive, din control judiciar în arest preventiv, pentru a putea pătrunde în locuință, transmite unimedia.info cu referire la OneTV.
„Polițiștii se află de la 06:00 la poarta lui Nicanor Ciochină și nu pot pune în aplicare încheierea instanței de aducere silită a primarului în sala de judecată” , a declarat Sergiu Andronache, șeful Inspectoratului de Poliției al raionului Nisporeni.
Precizăm că, azi, 13 iunie, la ora 14:00, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani urmează să aibă loc o nouă ședință de judecată în dosarul în care Ciochină este cercetat pentru moartea unui adolescent de 14 ani. Ultima ședință în acest caz urma să aibă loc pe 10 iunie, dar a fost amânată la cererea inculpatului.
Nicanor Ciochină, acuzat că a lovit mortal cu mașina un băiat de 14 ani, a fost reales în calitate de primar al comunei Boldurești.
El a câștigat alegerile după ce, în februarie 2023, a fost deschis un dosar penal împotriva sa, după ce l-a lovit mortal pe băiat cu mașina sa și a fugit de la locul faptei. Reprezentanții organelor de drept au prezentat presei probe video despre care au spus că sunt dovezi că Ciochină, fost șef al Poliției din Nisporeni, a încercat să conducă ancheta pe o cale greșită.
Un prieten, considerat complice, l-a ajutat să găsească o mașină identică cu cea implicată în accident și a pus numărul de înmatriculare pe cealaltă mașină. Tragedia a dus, de asemenea, la demisia a doi polițiști. Alți trei au fost pedepsiți.
Nicanor Ciochină riscă șapte ani de închisoare, iar complicele său - maximum trei ani. Primarul ales al comunei Boldurești nu pledează vinovat și spune că cazul său este unul politic.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


