Cifre record la admitere: Științele Economice, IT și Dreptul sunt cele mai căutate specializări
Sute de tineri au luat cu asalt universitățile din țară, pentru a-și depune actele în original la facultățile la care au fost admiși.

Admiterea din acest an a înregistrat cifre-record, iar cele mai căutate domenii rămân Științele Economice, IT, Dreptul, Ingineria și Educația, informează noi.md cu referire la tvrmoldova.md.
La Universitatea de Stat din Moldova au fost înregistrate peste 7.500 de dosare, un record pentru instituție.
„Anul trecut au fost în jur de 7.000, puţin sub 7.000, iar anul acesta peste 7.500. E foarte bine pentru Universitatea de Stat din Moldova, fapt ce denotă aprecierea acestei instituţii”, a precizat Otilia Dandara, prorector la Universitatea de Stat din Moldova.
Cozi s-au format și la Academia de Studii Economice unde, în primul tur, au fost depuse peste 2.700 de dosare.
„În perioada când s-au depus actele online, avem o creştere net superioară cu zece la sută faţă de anul precedent şi am acoperit toate locurile bugetare. Deci ASEM, practic, va intra în sesiunea suplimentară doar pentru a oferi posibilitate celor care nu au reuşit să depună actele la studii contra taxă”, a menționat Alexandru Stratan, rector ASEM.
Și Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” a atras sute de tineri. Peste 1.000 de locuri la buget au fost scoase la concurs.
„Sunt câteva programe de studii la care au rămas, la moment cel puţin, câteva locuri care nu a fost acoperite şi aici putem să vorbim despre programul de studii matematică, matematică şi informatică şi fizică. Acestea sunt mai puţin cerute, dar noi sperăm că în sesiunea suplimentară tinerii vor veni şi la programele acestea”, a spus Natalia Popa, secretar în comisia de admitere.
La Universitatea Tehnică a Moldovei au fost oferite peste 1.500 de locuri la licență, iar numărul dosarelor depuse a depășit 5.000. În medie, trei candidați au concurat pentru un singur loc la buget. Cele mai căutate specializări sunt Marketing și Logistică, Ingineria Software și Securitatea Informației. Totuși există și programe la care s-au înscris foarte puțini candidați.
Și învățământul dual, care combină studiile cu munca a fost atractiv. Studenții din anul doi pot lucra part-time în domeniul ales, dedicând activității practice 40% din timpul de studiu.
O etapă suplimentară de admitere va avea loc în perioada 13–15 august, pentru locurile rămase neacoperite, atât la buget cât și la taxă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


