theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
31 Decembrie 2025, 13:50
5 228
Copiază linkul
Link copiat

Cetățenii, îndemnați să renunțe la focurile de artificii. ANSA: Protejați animalele și mediul înconjurător

Cetățenii sunt îndemnați să dea dovadă de responsabilitate și să renunțe la focurile de artificii sau alte materiale pirotehnice.

Cetățenii, îndemnați să renunțe la focurile de artificii. ANSA: Protejați animalele și mediul înconjurător.
Cetățenii, îndemnați să renunțe la focurile de artificii. ANSA: Protejați animalele și mediul înconjurător.

Specialiștii avertizează că aceste practici au un impact devastator asupra sănătății publice, a ecosistemelor și, în mod special, asupra sănătății și bunăstării animalelor, transmite moldova1.md.

Potrivit ANSA, animalele suferă fiziologic și neurologic, spre deosebire de oameni, animalele au un auz mult mai sensibil. Sunetele de intensitate înaltă produse de explozii pot cauza pierderea permanentă a auzului sau pot declanșa crize epileptice și atacuri de panică severe.

Animalele devin dezorientate și se pot pierde. Multe animale de companie se rătăcesc după ce sunt speriate de zgomotele puternice ale focurilor de artificii. Starea de șoc le privează de capacitatea de orientare, determinându-le să fugă în direcții necunoscute, expunându-le riscului de accidente rutiere sau hipotermie.

Specialiștii atenționează și despre impactul asupra biodiversității. Focurile de artificii afectează grav păsările și animalele sălbatice. Mișcările neașteptate și luminile stridente pot provoca coliziuni fatale pentru păsări sau părăsirea cuiburilor, punând în pericol supraviețuirea acestora în condiții de iarnă.

Un alt efect negativ al focurilor de artificii sau altor materiale pirotehnice este poluarea mediului înconjurător. Resturile materialelor pirotehnice și substanțele chimice eliberate în aer contaminează aerul, solul și apa, afectând sănătatea mediului.

„Solicităm publicului să aleagă modalități de celebrare prietenoase cu mediul. O comunitate civilizată se măsoară prin respectul pe care îl manifestă față de celelalte viețuitoare și față de siguranța generală”, a menționat ANSA într-un comunicat de presă.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat