theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
4 Aprilie 2025, 08:28
37 776
Copiază linkul
Link copiat

Cernăuțeanu: Liderul grupării criminale eliberat a fost din nou reținut pe un alt dosar

Alexandru Sinigur, „liderul uneia dintre cele mai periculoase grupări criminale”, condamnat în 2006 la închisoare pe viață, a fost eliberat din închisoare pe 27 martie, iar joi, 3 aprilie, a fost din nou reținut într-un alt dosar. Despre acest lucru a anunțat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.

Cernăuțeanu: Liderul grupării criminale eliberat a fost din nou reținut pe un alt dosar.
Cernăuțeanu: Liderul grupării criminale eliberat a fost din nou reținut pe un alt dosar.

Anterior, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a informat despre eliberarea mai multor „interlopi condamnați pe viață”, afirmând că guvernarea „a deschis ușa Penitenciarului Nr.17 (…) nu din greșeală, ci prin semnături, decizii procesuale, acte administrative și liniște totală”. Printre aceștia și interlopul Sinigur, condamnat la detenție pe viață, după extrădarea din Rusia, pentru o serie de infracțiuni deosebit și excepțional de grave comise în Moldova și Ucraina, informează zdg.md.

„Lista e lungă: crearea și conducerea unei organizaţii criminale, banditism, luare de ostatici, tentativă și omor premeditat în circumstanţe agravante, dobândire prin şantaj a avutului proprietarului, privaţiune ilegală de libertate. Mai mult, în cazierul lui figurează și participarea în grupul criminal organizat care l-a asasinat pe omul de afaceri Piotr Sarî”, a scris Stoianoglo pe canalul său de Telegram.

Ulterior, Administrația Națională a Penitenciarelor a venit cu precizări. Potrivit instituției, Sinigur a fost eliberat condiționat de pedeapsă înainte de termen la data de 27 martie 2025, când Judecătoria Orhei, sediul Rezina, a admis cererea avocatului interlopului, privind aplicarea prevederilor art. 91 Cod penal (care se referă la liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, n.r.), hotărârea fiind executorie de la data pronunțării.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat