Cele mai frecvente accidente cu implicarea pietonilor au loc în Capitală și suburbii
În primele trei luni ale anului, în R. Moldova au fost înregistrate 373 de accidente rutiere, soldate cu 39 de decese și 445 de persoane traumatizate.

Cele mai multe accidente au loc în municipiul Chișinău și în suburbii, unde cele mai frecvente sunt cu implicarea pietonilor, a declarat șeful Direcției Securitate Rutieră de la Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP), Pavel Apostol, la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova. Potrivit acestuia, în mod paradoxal, multe dintre aceste accidente se produc chiar în locurile destinate siguranței pietonilor, pe treceri sau trotuare, transmite moldova1.md.
„Unul dintre cele mai periculoase scenarii este cel în care un automobil oprește pe prima bandă pentru a acorda prioritate, iar șoferii de pe banda a doua nu reduc viteza și lovesc pietonii care traversează strada. De asemenea, mașinile parcate în apropierea trecerilor de pietoni reduc vizibilitatea și cresc riscul de accidente”, a explicat Apostol.
În același timp, autoritățile promovează o nouă abordare în cadrul Programului de siguranță rutieră 2026 - 2030, care pornește de la ideea că orice participant la trafic poate greși, iar infrastructura și regulile trebuie adaptate astfel încât impactul acestor erori să fie cât mai mic, a mai precizat Apostol.
Directorul Centrului de Monitorizare a Siguranței Rutiere de la Universitatea Tehnică a Moldovei, Ilie Bricicaru, a subliniat că sporirea siguranței nu este posibilă doar prin majorarea amenzilor. El a propus anularea facilităților pentru reducerea amenzilor, de exemplu reducerea cu 50% la plata în termen de 72 de ore, cel puțin pentru încălcările grave. În opinia sa, o investiție pe termen lung în siguranță va fi educarea copiilor în privința Regulamentului Circulației Rutiere.
„Noi am preluat tot ce s-a putut de preluat. Eu doar insist ca toți responsabilii care au atribuții la siguranța rutieră să deschidă obiectivele Programului Național de Siguranță Rutieră, unde este indicat faptul că sistemul sigur trebuie să fie obligatoriu pentru toți”, a declarat Bricicaru.
Precizăm că, doar în acest weekend, polițiștii de patrulare au înregistrat aproximativ patru mii de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


