Ceban: Proiectul bugetului pentru 2026 a fost transmis noaptea, cu 4-7 ore înainte de aprobare
Primarul Capitalei și liderul MAN, Ion Ceban, critică dur Guvernul pentru publicarea cu întârziere a proiectului Bugetului de stat pentru anul 2026, fapt ce îngreunează elaborarea bugetelor locale.

„Proiectul pentru consultări a fost transmis ieri noaptea”, a subliniat Ceban, adăugând că termenul este „nejustificat de scurt” și contravine legii privind transparența, care prevede minimum 10 zile lucrătoare pentru examinarea documentelor, scrie rupor.md.
Ceban condamnă repetarea acestor practici, amintind că și în anii precedenți proiectul bugetului ar fi fost prezentat public între patru și șapte ore înainte de aprobare, limitând astfel participarea reală a administrațiilor locale la proces. Primarul anunță că municipalitatea va sesiza instituțiile competente cu privire la încălcarea normelor de transparență.
În același context, edilul a prezentat propunerile deputaților Partidului MAN pentru Bugetul de stat 2026 — un set de măsuri care vizează atât Capitala, unde locuiesc și muncesc peste un milion de cetățeni, cât și întreaga Republică Moldova. Printre propuneri se numără:
- Egalarea salariilor specialiștilor din administrațiile publice locale cu cele din administrația centrală.
- Includerea unor proiecte majore de investiții în bugetul pe 2026, printre care: restaurarea Circului de Stat, reabilitarea Filarmonicii Naționale, restaurarea Manejului de Atletica Ușoară, reabilitarea Arcului de Triumf, reabilitarea Grădinii Botanice, reabilitarea Grădinii Publice „Ștefan cel Mare și Sfânt”, restaurarea Liceului Republican cu Profil Real, achitarea datoriilor Palatului de Cultură al Feroviarilor, răscumpărarea clădirii abandonate a Hotelului Național și transformarea acesteia într-un Centru European de Tineret.
- Alocarea a două miliarde de lei pentru Programul „Curți europene în municipiul Chișinău”, destinat modernizării curților de bloc și îmbunătățirii calității spațiilor comune.
- Două miliarde de lei pentru extinderea și construcția secțiunilor 2–6 ale centurii rutiere M2 Chișinău, un proiect strategic pentru mobilitatea regională și integrarea în coridoarele europene TEN-T.
- Alocarea a 360 milioane de lei pentru suburbii — câte 20 milioane pentru fiecare dintre ele, în vederea dezvoltării echilibrate și durabile a zonelor periurbane.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


