theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
21 Decembrie 2025, 08:49
5 268
Copiază linkul
Link copiat

Cameră de audiere a copiilor, amenajată la Judecătoria Chișinău

Copiii victime și martori ai infracțiunilor vor putea fi audiați într-un spațiu adaptat nevoilor lor, amenajat la sediul central al Judecătoriei Chișinău.

Cameră de audiere a copiilor, amenajată la Judecătoria Chișinău.
Cameră de audiere a copiilor, amenajată la Judecătoria Chișinău.

Noua cameră de audiere a fost creată pentru a reduce stresul emoțional și pentru a preveni revictimizarea minorilor pe parcursul procedurilor judiciare, transmite ipn.md.

Spațiul a fost dotat cu echipament de înregistrare audio-video și mobilier adecvat vârstei copiilor. Audierea se va desfășura într-un mediu sigur și confidențial, care evită atmosfera intimidantă a sălilor clasice de judecată și permite o interacțiune apropiată cu minorii. Potrivit Judecătoriei, noul spațiu respectă standardele internaționale privind justiția prietenoasă copilului și urmează să fie utilizat în cauzele în care sunt implicați minori, în special în dosare sensibile.

Camera a fost amenajată în cadrul unui proiect implementat de Organizația Internațională pentru Migrație, cu finanțare din partea Guvernului SUA. Inițiativa face parte dintr-un acord de colaborare, semnat în octombrie 2024, și vizează crearea unor condiții adecvate pentru audierea copiilor victime sau martori ai exploatării și abuzului.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat