Buzu, despre o nouă scumpire a căldurii: Cetățenii nu vor plăti mai mult decât anul trecut
În cazul în care ANRE va aproba o nouă majorare a tarifelor la căldură, cerută de Termoelectrica și CET-Nord, Guvernul va crește valoarea compensației la factură. Despre acest lucru precizează ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

„Referitor la creșterea tarifului pentru energia termică, va fi aplicat același principiu legat de tariful post-compensație, să nu fie mai mare decât cel de anul trecut.
În luna ianuarie vom modifica Hotărârea de Guvern și vom crește valoarea compensației pentru a ne asigura, că cetățenii nu vor achita mai mult comparativ cu anul trecut. La fel vom proceda cu orice creștere de tarif la oricare din cele trei surse de energie: gaze naturale, energie termică și electrică”, a declarat Alexei Buzu, scrie jurnal.md.
Amintim că, Termoelectrica și CET-Nord au depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere de revizuire a tarifelor la căldură. Astfel, conform calculelor efectuate de specialiștii celor două companii, tariful ar trebui să crească de la 1.824 de lei la 2.564 de lei per gigacalorie pentru locuitorii din municipiul Chișinău, ceea ce ar fi o scumpire de 740 de lei.
Pentru consumatorii din Bălți, tariful ar urma să crească de la 1.819 la 2.612 lei per gigacalorie. Aceasta ar reprezenta o majorare de preț de 800 de lei.
Solicitările sunt motivate de creșterea prețului la gazele naturale. ANRE urmează să decidă asupra solicitărilor de ajustare a tarifelor.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


