theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
13 Noiembrie 2025, 08:44
3 913
Copiază linkul
Link copiat

Bursele studenților acoperă o treime din minimul de existență

Bursele studenților reprezintă doar 30-40% din minimul de existență, fapt care-i pune pe tineri în fața unei alegeri dificile între muncă și studii.

Bursele studenților acoperă o treime din minimul de existență.
Bursele studenților acoperă o treime din minimul de existență.

Constatările sunt enunțate într-un apel public lansat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), în contextul Zilei Internaționale a Studenților, marcată anual la 17 noiembrie, transmite ipn.md.

Potrivit Biroului Național de Statistică, minimul de existență în orașele mari este de 3.357 de lei lunar, în timp ce bursele variază între 1.015 și 1.295 de lei. Această discrepanță face ca studenții să nu-și poată acoperi cheltuielile de bază și să lucreze în detrimentul procesului de studii, explică reprezentanții CNTM.

„Această situație îi obligă pe studenți să lucreze part-time în detrimentul procesului de învățare, ceea ce le limitează performanța academică, accesul la stagii sau activități de voluntariat. Tinerii sau trebuie să fie susținuți de părinți, sau să-și găsească job-uri part-time”, afirmă Tudor Arnăut, secretar general al Consiliul Național al Tineretului din Moldova.

CNTM a transmis acum două săptămâni un demers Ministerului Educației și Cercetării și a solicitat egalarea burselor cu coșul minim de existență sau identificarea unor mecanisme alternative de sprijin. Ministerul nu a oferit un răspuns oficial până în prezent.

Consiliul Tineretului îndeamnă autoritățile și societatea civilă să aducă această problemă în atenția publică și cere măsuri sistemice pentru asigurarea unui trai decent studenților din Moldova.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat