Barjă cu deșeuri suspecte din Moldova, oprită în portul Galați
Comisarii de la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Galați au desfășurat un control în zona portuară, unde au verificat un transport internațional de deșeuri metalice aflat în tranzit.

Potrivit instituției, în timpul verificării unei barje care transporta deșeuri din Moldova în Turcia, au fost descoperite diferențe semnificative între documentele însoțitoare și încărcătura efectivă, informează Digi24.
În interiorul barjei au fost găsite cantități semnificative de componente auto dezmembrate, echipamente electrice și electronice, precum și elemente metalice contaminate cu ulei uzat — deșeuri care nu corespundeau codului indicat în documentele de transport.
„Tranzitul nu a fost autorizat pe teritoriul României. Controlul transporturilor de deșeuri contribuie la prevenirea introducerii în țară a fluxurilor neconforme și la protejarea mediului”, au precizat reprezentanții instituției.
Potrivit instituției, încălcările au fost suficiente pentru a interzice complet trecerea mărfii în tranzit prin teritoriul României.
![]()
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


