Bannerul cu integrarea europeană care acoperea muralul olimpic, demontat
Până în seara de 1 octombrie, bannerul amplasat pe fațada clădirii de la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Izmail, care promova susținerea integrării europene, a fost demontat.

Nu se știe încă cine a îndepărtat afișul. Ziua, jurnaliștii l-au surprins la fața locului, iar deja seara acesta dispăruse. A rămas muralul cu un fragment acoperit în colțul stâng sus, care urmează să fie restaurat. Deși compania de publicitate susține că are dreptul de a amplasa aici bannere, autoritățile locale plănuiesc să restaureze muralul în forma sa originală, relatează tv8.md.
La Chișinău, s-a iscat un scandal în jurul muralului olimpic. După încheierea Jocurilor Olimpice, compania de publicitate Neorama, care deținea dreptul de a utiliza acest spațiu publicitar, a încercat să recupereze acest loc pentru scopuri comerciale. Încercarea de a acoperi muralul a fost întâmpinată cu critici dure, dar compania Neorama era sigură că acționează în conformitate cu drepturile sale, acoperind muralul cu un banner despre integrarea europeană.
Acest gest a provocat un scandal și mai mare, iar aproape nimeni nu a sprijinit acțiunea companiei Neorama. Primăria, Guvernul, deputați din toate partidele, precum și cetățeni de rând, au criticat încercarea de a distruge muralul și ulterior de a-l acoperi cu un banner despre eurointegrare.
Compania de publicitate susține că are o licență valabilă pentru utilizarea acestui spațiu până la sfârșitul anului 2024 și că nimeni nu are dreptul să îi limiteze activitatea. În replică, Primăria afirmă că licența include o clauză specială conform căreia „panoul publicitar poate fi demontat la prima cerere a autorităților locale”, după care permisul este revocat.