theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
3 Iunie 2025, 11:02
9 099
Copiază linkul
Link copiat

Avocatul șoferului care a lovit o femeie: Niciodată nu a fost tras la răspundere pentru accidente rutiere

Andrei Domenco, avocatul șoferului de troleibuz în vârstă de 23 de ani, reținut după ce a lovit o femeie care traversa strada neregulamentar, susține că clientul său nu a fost niciodată tras la răspundere pentru accidente rutiere.

Avocatul șoferului care a lovit o femeie: Niciodată nu a fost tras la răspundere pentru accidente rutiere.
Avocatul șoferului care a lovit o femeie: Niciodată nu a fost tras la răspundere pentru accidente rutiere.

Declarațiile au apărut după ce în presă au circulat informații potrivit cărora, în 2023, tânărul ar fi fost sancționat pentru implicare într-un accident. Totuși, avocatul a prezentat o caracterizare a șoferului, emisă de administrația Parcului de Troleibuze nr. 2, informează unimedia.info.

„Ciubuc Vadim, șoferul troleibuzului implicat în accidentul de pe strada Decebal, nu a fost sancționat anterior pentru niciun accident și nu a fost vinovat nici pentru un accident or în accidentele în care a fost implicat a avut calitate de victimă, în final fiind atrase la răspundere alte persoane”, a declarat avocatul.

El a atașat și un răspuns din partea RTEC care confirmă aceste afirmații și a îndemnat la verificarea informațiilor înainte de a le face publice.

Reamintim că, pe 31 mai, o femeie de 63 de ani a murit pe bulevardul Decebal, după ce a fost lovită de un troleibuz. Potrivit Poliției, aceasta traversa strada în loc nepermis. Șoferul troleibuzului are 23 de ani. Pe caz a fost deschis un dosar penal pentru a stabili toate circumstanțele. Inițial, șoferul a fost reținut, ulterior fiind plasat sub control judiciar.

Pe 2 iunie, ofițerul de presă al Poliției, Diana Fetco, a informat că șoferul a avut anterior încălcări ale regulilor de circulație. Conform ei, la 10 februarie 2023, șoferul a fost implicat într-un accident rutier fără victime, dar cu pagube materiale.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat