Avocat: Șoferul din R. Moldova reținut la vamă nu știa ce transporta
Șoferul din Republica Moldova, reținut la intrarea în România cu un container plin cu armament, susține prin avocatul său, Alexandru Agavriloaiei, că nu știa ce transportă.

Apărătorul afirmă că bărbatul ar fi doar un simplu angajat al unei companii de transport și că măsura arestului preventiv ar fi fost dispusă pentru continuarea investigațiilor, scrie moldova1.md.
Instanța a dispus plasarea sa în arest preventiv pentru continuarea anchetei.
Avocatul a subliniat că șoferul nu a participat la organizarea transportului și nu a avut posibilitatea să verifice conținutul containerului, deoarece acesta era sigilat. La sosirea în punctul vamal românesc, șoferul a descoperit cu surprindere că datele din documentele de însoțire nu corespundeau încărcăturii reale, ceea ce a dus la reținerea lui.
În prezent, autoritățile române continuă investigația pentru a stabili dacă șoferul a avut vreo implicare în infracțiune și în ce circumstanțe a preluat și transportat containerul.
Separat, în Republica Moldova este investigat un dosar în care se află în arest trei persoane: conducătorul întreprinderii care a comandat transportul, șeful companiei de transport și brokerul. Marfa a fost încărcată în camion la Chișinău.
Autoritățile de la Chișinău nu exclud o posibilă legătură a cazului cu „încercări de destabilizare după alegeri”. Ancheta continuă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


