Autoritățile vor putea prelua bunuri echivalente ca valoare în cazul imposibilității confiscării activelor
Dacă un bun obținut ilegal nu va putea fi confiscat, autoritățile vor fi în drept să ridice de la persoana acuzată de infracțiune alt bun, echivalent ca valoare.

Un astfel de proiect de lege a fost aprobat de Guvern în cadrul unei ședințe, relatează rupor.md.
Proiectul mai prevede și modalitatea de aducere în țară a averii aflată în străinătate. Potrivit reprezentanților Cabinetului de miniștri, aceste măsuri vor îmbunătăți procesul de identificare, sechestrare și confiscare a activelor obținute ilegal și vor defini clar atribuțiile fiecărei instituții implicate în acest proces.
„Mai exact, este introdusă posibilitatea confiscării unui bun echivalent sau a contravalorii lui, atunci când confiscarea bunului infracțional este imposibilă. De asemenea, este prevăzută confiscarea avantajelor obținute din bunurile infracționale, chiar dacă persoana este liberată de răspundere sau de pedeapsă penală”, se arată într-un comunicat al serviciului de presă al Guvernului.
Va exista și posibilitatea de deposedare de bunuri a terților, dacă persoanele știau sau ar fi trebuit să știe că bunurile provin din activitate infracțională sau că le-au fost transferate pentru a evita confiscarea. De asemenea, de la terți vor fi confiscate bunurile al căror control efectiv este deținut de persoana urmărită penal sau condamnată.
Noua legislație introduce un interval de timp pentru evaluarea valorii bunurilor dobândite. Cu cinci ani înainte sau după comiterea infracțiunii și până la momentul transmiterii dosarului în instanță.
În cazul când se vor ancheta infracțiuni care generează beneficii economice ce depășesc 14.000 de euro, odată cu începerea urmăririi penale, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracționale va efectua investigații pentru a identifica bunurile dobândite ilegal.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


