theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
18 Iunie 2025, 12:28
3 689
Copiază linkul
Link copiat

Audit la Ministerul Educației: Lipsește o metodologie clară pentru calculul costului real al instruirii per elev

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a publicat Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC) încheiate la 31 decembrie 2024.

Audit la Ministerul Educației: Lipsește o metodologie clară pentru calculul costului real al instruirii per elev.
Audit la Ministerul Educației: Lipsește o metodologie clară pentru calculul costului real al instruirii per elev.

CCRM a emis opinie cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale MEC pentru exercițiul bugetar încheiat la 31 decembrie 2024, notează noi.md.

Pentru realizarea obiectivelor și activităților operaționale, Ministerului i-au fost aprobate alocații bugetare în sumă totală de 3.564,9 milioane de lei, fiind executate în proporție de 98,7% – adică 3.517,7 milioane de lei.

Unul dintre cele mai relevante aspecte vizează evidența contabilă deficitară a patrimoniului public de stat transmis instituțiilor aflate în regim de autogestiune, în care Ministerul are calitatea de fondator. 

Astfel:

  • MEC nu a instituit un sistem unitar de evidență uniformă a bunurilor proprietate publică transmise instituțiilor respective; 
  • nu a fost realizată confirmarea soldurilor privind creanțele interne, prin semnarea actelor de verificare bilaterală cu instituțiile respective, așa cum prevede Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 60/2012.

Ca urmare, Curtea de Conturi nu a obținut probe de audit suficiente și adecvate pentru a valida suma de 8.533,1 milioane de lei raportată în grupa de conturi „Acțiuni și alte forme de participare în capital în interiorul țării”.

Totodată, în urma nerespectării prevederilor normative, Ministerul și instituțiile subordonate au subevaluat cu 34,2 milioane de lei grupa de conturi „Terenuri”. Prin urmare, nu au fost reevaluate terenurile, sau valoarea subevaluată a acestora a constituit 14,8 milioane de lei, precum și nu au fost reflectate în evidența contabilă două terenuri în sumă de 19,4 milioane de lei.

Un alt aspect problematic constă în lipsa unei metodologii clare pentru calculul costului real al instruirii per elev/student, deși Codul educației stabilește „costul standard” ca indicator esențial pentru determinarea finanțării comenzii de stat pentru instruirea specialiștilor.

Metodologia actuală aplicată de MEC se bazează pe repartizarea alocațiilor între instituții, fără a se baza pe costurile reale de instruire. Această situație nu permite auditorilor să confirme că mijloacele bugetare alocate au fost utilizate doar pentru pregătirea cadrelor de specialitate cu finanțare bugetară și că aceste mijloace nu sunt redirecționate pentru studenți înmatriculați pe bază de contract. La fel, Ministerul nu a asigurat achitarea sporurilor și premiilor unice în cadrul instituțiilor subordonate conform exigențelor legale.

Astfel, sporul pentru performanță s-a acordat în lipsa unor reglementări interne clare cu privire la indicatorii pentru evaluare a performanței angajaților, precum și limitele de acordare a sporului pentru performanță la nivel de angajat, conform prevederilor cadrului normativ, ceea ce afectează uniformitatea și transparența procesului de acordare a sporurilor.

Ca urmare a conlucrării echipei de audit cu serviciul financiar-contabil al Ministerului au fost corectate erori până la aprobarea rapoartelor financiare în valoare de 4,8 milioane de lei și după aprobarea rapoartelor financiare – în valoare de 59,5 milioane de lei.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat