Aproximativ 1.500 de lucrători ai CFM au fost concediați anul trecut
Aproape 1.500 de angajați ai Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) au fost concediați anul trecut.

Nicolai Mîndra, secretar de stat la Ministerul Infrastructurii, a explicat această decizie prin necesitatea optimizării întreprinderii în funcție de volumul actual al transporturilor de marfă și pasageri, precum și prin reducerea activelor ineficiente.
„Anul trecut, la CFM au fost concediate aproape 1.500 de persoane. Totul a fost argumentat, inclusiv prin fluxul de mărfuri și călători pe care îl are Calea Ferată acum, dar și prin reducerea activelor necesare pentru întreținerea Căii Ferate. Adică, noi avem depouri, foarte multe în Republica Moldova, pe care le deține Calea Ferată istoric și care nu se folosesc acum, însă personalul în acele locuri era disponibil pentru a presta servicii, ceea ce nu este logic. Și optimizarea aceasta a fost chiar o optimizare în dependență de serviciile pe care le prestează Calea Ferată acum”, a precizat oficialul, transmite logos-pres.md.
Cu toate acestea, la 13 februarie 2026, întreprinderea acumulase datorii uriașe față de bugetul asigurărilor sociale de stat: datoria principală depășește 75,3 milioane de lei, plus penalități în valoare de peste 40,7 milioane de lei. În plus, datoria pentru contribuțiile la asigurările medicale ajunge la peste 67 milioane de lei, la care se adaugă penalități de peste 22,6 milioane de lei.
Joi, 11 iunie, Parlamentul a adoptat în prima lectură un proiect de lege conform căruia transportul feroviar de pasageri va putea primi cofinanțare din bugetul de stat pentru a sprijini decongestionarea fluxurilor de transport în anumite regiuni ale țării.
Documentul conține, de asemenea, prevederi privind încheierea unui contract pe termen lung pentru gestionarea infrastructurii feroviare, precum și a unui contract pentru prestarea serviciilor publice de transport de pasageri. Aceste măsuri sunt necesare pentru a valorifica suma de 300 milioane de lei prevăzută în Legea bugetului de stat pentru anul 2026.
Inițiativa face parte din procesul de armonizare a legislației naționale cu normele Uniunii Europene și de îndeplinire a angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul procesului de aderare la UE. Proiectul de lege va fi înaintat Parlamentului pentru examinare în a doua lectură.


