theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
23 Decembrie 2024, 22:35
6 974
Copiază linkul
Link copiat

Anul 2025 va fi declarat „Anul Mihai Eminescu”

Guvernul a avizat astăzi, 23 decembrie, pozitiv inițiativa legislativă privind declararea anului 2025 drept an consacrat celebrării operei și personalității lui Mihai Eminescu.

Anul 2025 va fi declarat „Anul Mihai Eminescu”.
Anul 2025 va fi declarat „Anul Mihai Eminescu”.

Astfel, pe parcursului anului viitor, vor fi organizate un şir de acțiuni și manifestări culturale, dedicate marcării a 175 de ani de la nașterea poetului. Programul include congrese și evenimente educaționale, o ediție specială a Congresului Mondial al Eminescologilor și Școala de Vară pentru tineri cercetători, transmite moldpres.md.

De asemenea, pe parcursul anului viitor, vor fi publicate ediții noi ale operei eminesciene în limba română și în alte 85 de limbi în care a fost tradusă creația poetului. Totodată, oficiile poștale vor tipări și vinde timbre, ștampile și plicuri prilejuite aniversării a 175-a de la nașterea lui Mihai Eminescu.

Potrivit proiectului, mijloacele de informare în masă vor fi încurajate să desfășoare o campanie amplă de reflectare a evenimentelor organizate cu prilejul „Anului Mihai Eminescu”.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat