ANTA: Am pornit ajustări importante în sistemul e-Autorizație Transport
Agenția Națională Transport Auto (ANTA) informează că, în urma ședințe, au fost identificate de comun acord condițiile specifice pentru repartizarea autorizațiilor CEMT.

În acest context, dar și în scopul corectării erorii tehnice în sincronizarea datelor dintre sistemele informaționale ale Agenției Servicii Publice (ASP) și SIA „e-Autorizație transport” care a condus la excluderea din participare a vehiculelor cu certificate de înmatriculare provizorii, ANTA a inițiat dezvoltări și ajustări importante în cadrul Sistemului Informațional „e-Autorizație Transport”, informează noi.md.
Aceste actualizări vor integra condițiile stabilite în cadrul ședinței, având ca scop optimizarea procesului de alocare a autorizațiilor și îmbunătățirea accesibilității pentru operatorii de transport.
Luând în considerare complexitatea proiectului și termenul scurt pentru implementare și testare, specialiștii ANTA lucrează intens (inclusiv cu atragere la muncă a specialiștilor în zilele de sâmbătă și duminică 28-29 decembrie) pentru a asigura finalizarea acestor modificări. ANTA își menține angajamentul de a asigura un proces echitabil și transparent pentru toți participanții implicați în repartizarea autorizațiilor multilaterale CEMT și de a restabili funcționalitățile sistemului, astfel încât toți participanții eligibili să beneficieze de condiții egale.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.