ANSA va sprijini fermierii interesați să intre pe piața UE
Agenția va facilita accesul produselor autohtone de origine animală la principalele piețe internaționale.

În cadrul unei întrevederi a conducerii Agenției cu Asociația Patronală a Avicultorilor din Moldova și producătorii de ouă și carne de pasăre, participanții au discutat despre realizările fermierilor din ultima perioadă, disponibilitatea acestora de a-și moderniza și alinia fermele la cerințele de biosecuritate pentru prevenirea bolilor care afectează păsările (gripa aviară, boala Newcastle, salmonela), transmite infotag.md.
Participanții la reuniune au remarcat necesitatea dezvoltării sectorului avicol în Moldova, astfel încât acesta să devină o ramură fiabilă și durabilă a agriculturii. Însă, în acest scop, fermierii trebuie să îndeplinească necondiționat cerințele sanitar-veterinare și să implementeze cele mai bune practici.
În cadrul reuniunii, a fost anunțată o nouă veste fericită, al doilea producător moldovean de ouă de consum (categoria A) a obținut dreptul de a exporta produse pe piața UE.


