theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
20 Ianuarie 2026, 11:51
5 550
Copiază linkul
Link copiat

Angajații de la MAI, CNA și Centrul Național de Management al Crizelor vor primi sporuri

Angajații de la MAI, CNA și Centrul Național de Management al Crizelor vor primi sporuri, prevăzute într-un proiect de hotărâre care modifică cadrul de aplicare a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Angajații de la MAI, CNA și Centrul Național de Management al Crizelor vor primi sporuri.
Angajații de la MAI, CNA și Centrul Național de Management al Crizelor vor primi sporuri.

Documentul a fost elaborat de Ministerul Finanțelor și a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din data de 19 ianuarie, relatează bani.md

Potrivit proiectului, sporurile vor fi acordate personalului cu statut special implicat direct în activități speciale de investigații și urmărire penală, prevenirea și combaterea corupției, inclusiv a corupției sistemice și la nivel înalt, recuperarea bunurilor infracționale, precum și în managementul crizelor la nivel național.

„Modificările urmăresc corelarea și reflectarea, la nivel de normă secundară, a dreptului personalului cu competențe specifice de a beneficia de sporuri cu caracter specific, în limitele stabilite de lege”, se arată în nota de fundamentare.

Totodată, documentul subliniază că sporurile nu vor fi acordate automat, ci doar personalului antrenat nemijlocit în activitățile respective, în funcție de rolurile și responsabilitățile exercitate. „Sunt indicate funcțiile și criteriile pentru care urmează a fi achitat sporul cu caracter specific, în corespundere cu competențele deținute”, mai menționează Ministerul Finanțelor.

În paralel, proiectul prevede și majorarea plății compensatorii minime pentru angajații din sectorul bugetar de la 5.500 la 6.300 de lei, ca urmare a creșterii salariului minim pe țară începând cu 1 ianuarie 2026. Măsura are scopul de a garanta un nivel minim de venit pentru personalul bugetar cu normă întreagă.

Impactul financiar al modificărilor este estimat la circa 293,4 milioane de lei anual, sumele fiind prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2026. Hotărârea urmează să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial și se va aplica începând cu salarizarea aferentă lunii ianuarie 2026.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat