Anastasia Nichita l-a pus la podea pe deputatul Radu Marian
În cadrul prezentării investițiilor realizate la Complexul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale din Chișinău, vicecampioana olimpică Anastasia Nichita l-a pus la pământ pe deputatul Radu Marian.

Sportiva l-a doborât rapid pe deputat. „Gen așa ceva”, a spus Anastasia Nichita, demonstrând mișcarea, transmite stiri.md.
Radu Marian a reacționat cu umor și a subliniat importanța investițiilor în sport.
„Încă din copilărie am fost pasionat de sport, de la meciurile de fotbal jucate în curtea blocului alături de fratele meu. Astăzi sunt mândru că, împreună cu colegii mei din PAS, am investit în domeniul sportului, pentru ca tineri ambițioși, precum Anastasia, să poată face performanță chiar aici, acasă, în Moldova”, a declarat Marian.
Evenimentul a avut loc în cadrul vizitei în care au fost prezentate lucrările de modernizare a complexului din ultimii ani, unde se pregătesc loturile naționale la diferite discipline.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


