Agricultori: Dacă în fruntea ministerelor am avea oameni competenți, țara noastră ar înflori
Fermierii din Moldova sunt extrem de îngrijorați de starea agriculturii, având în vedere că seceta distruge recoltele și, în cazul unui an de secetă severă, nu vor putea plăti creditele și ar putea face faliment.

Ei sunt revoltați de atitudinea autorităților responsabile față de situația lor și spun că, este foarte important ca fiecare industrie să fie condusă de un specialist în acest domeniu, notează noi.md.
„Dacă Republica Moldova ar fi guvernată corect de persoane competente și în fruntea ministerelor am avea persoane tehnice, adică care vin din domeniu și cunosc sectorul, țara ar prospera.
Trebuie să ne adaptăm la condițiile existente, dar pentru asta avem nevoie de persoane care înțeleg domeniu. Domnul Vladimir Bolea nu este din acest domeniu și nu are idee ce înseamnă agricultură.
Personal, am cerut lui Igor Grosu, într-o adunare electorală, să numească un ministru al agriculturii din rândul fermierilor. I-am spus că vom identifica o persoană capabilă, care cunoaște problemele noastre, și că nu este necesar să știe să conducă un tractor sau să fie profesor de istorie. Și exact asta ne-a dat: învățător de istorie.
A fost semănat sorg, o cultură promovată de ministrul Bolea, dar aceasta s-a uscat și a fost cosită,” a menționat Dinu Todos, fermierul din Cahul, în cadrul emisiunii Rezoomat.
Amintim că, prim-ministrul Dorin Recean și viceprim-ministrul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, au discutat astăzi cu mai mulți fermieri și reprezentanți ai asociațiilor de crescători a cerealelor, culturilor oleaginoase și sfecla de zahăr, despre modalitățile de depășire a situației dificile în care se află sectorul agricol din cauza secetei și temperaturilor extreme din această vară.


