Actele normative adoptate stimulează construcția în mediul rural
După cum se cunoaște, în Moldova există o problemă legată de asigurarea localităților cu documentația de urbanism. Această problemă este deosebit de acută în sate, unde planurile generale fie lipsesc, fie sunt considerabil învechite.

Două reglementări, adoptate de Guvern, în august 2024 sunt menite să stimuleze construcția în zonele rurale, relatează logos-pres.md.
După modificarea Legii nr. 163 „privind autorizarea executării lucrărilor de construcție”, conform cărora autorizațiile pentru proiectare și construcție sunt eliberate doar pe baza planului general de urbanism, majoritatea localităților rurale s-au confruntat cu o situație dificilă. Dezvoltarea acestora a fost, în esență, blocată.
Acum, Guvernul a rezolvat această problemă pentru satele cu populație redusă. Conform reglementărilor aprobate, în absența documentației de urbanism pentru satele cu o populație de cel mult 3.000 de locuitori, proprietarul terenului poate obține un certificat de urbanism pentru proiectare prin prezentarea doar a unei scheme de amplasare a clădirii/terenului și a rețelelor de inginerie civilă. Sau, în dependență de circumstanțe, un plan urbanistic detaliat poate fi elaborat prin hotărâre a consiliului local.
Potrivit președintelui Federaţiei Patronale a Constructorilor Drumarilor şi a Producătorilor Materialelor de Construcţie „Condrumat”, Pavel Caba, autoritățile au venit astfel în întâmpinarea locuitorilor din satele mici, pentru ca aceștia să-și poată legaliza construcțiile și să le poată utiliza în diverse operațiuni, vânzare, donație etc., precum și pentru a plăti impozitul pe proprietate conform legislației.
Satele cu populație redusă, vor putea să-și îmbunătățească infrastructura și să atragă mai multe investiții, iar toate lucrările de construcție și demolare vor respecta normele legale chiar și în absența unui plan general complet aprobat. În același timp, timpul necesar pentru obținerea documentelor va fi redus, oferind un sprijin real celor care doresc să construiască în aceste zone.
A doua reglementare, aprobată de Guvern, se referă la construcția caselor individuale cu un singur etaj, cu o suprafață de până la 150 metri pătrați, destinate unei sau două familii din mediul rural. Conform Codului Urbanistic, aceste case pot fi acum construite fără certificat de urbanism sau autorizație de construcție. Procesul va fi astfel simplificat. Totuși, va trebui respectat Regulamentul, care prevede recomandări specifice privind amplasarea, proiectarea, execuția și recepția caselor individuale cu un singur etaj și a anexelor gospodărești aferente. De asemenea, sunt prevăzute persoanele autorizate să execute lucrările de construcție și responsabile de verificarea calității acestora, precum și procedura și termenul de convocare a comisiei de recepție.
Se presupune că, respectarea cerințelor din Regulament va reduce timpul și costurile necesare pentru construirea unei case, va oferi mai multă siguranță investitorilor și familiilor lor, și va contribui la o calitate mai bună a construcțiilor prin supraveghere adecvată și respectarea reglementărilor tehnice.
Pavel Caba subliniază că, locuințele de până la 150 metri pătrați reprezintă minimumul de suprafață construit în sate. Acestea se referă mai degrabă la casele de vacanță, unde nu sunt atât de importante cerințele de seismicitate și nu este necesar certificatul de urbanism. Deși măsurile antiseismice sunt totuși prevăzute în proiect.
În același timp, documentul stabilește o serie de restricții. Astfel, prevederile sale nu se aplică construcțiilor de locuințe individuale destinate scopurilor antreprenoriale, nici construcțiilor realizate în zone protejate fără acordul autorității competente, în zonele de protecție a drumurilor sau a rețelelor de construcții (inginerești) și în absența acordului persoanelor responsabile.


