Acordarea caselor pentru veteranii de la Cernobîl se tergiversează
Procesul de acordare a apartamentelor în blocul de pe strada Alba Iulia, construit pentru lichidatorii avariei de la Cernobîl, pare să fie tergiversat.

Guvernul a fost nevoit să modifice reglementările, după ce 77 din 86 de dosare depuse s-au dovedit a fi neconforme, transmite realitatea.md.
Principalele motive pentru care dosarele solicitanților au fost respinse sunt că aceștia au participat la privatizarea unei locuințe, dețin în proprietate privată sau comună imobile, le-au înstrăinat sau donat sau au participat la alte experiențe nucleare decât avaria de la Cernobîl.
Noile reglementări prevăd ca persoanele care au locuințe dobândite prin moștenire sau care nu corespunde normelor tehnice și sanitare pot primi apartamente. De asemenea, vor beneficia de locuințe și veteranii de la Cernobîl care au participat la privatizarea unei locuințe împreună cu trei sau mai multe persoane, iar fiecărui membru i-a revenit o cotă parte echivalentă cu o treime sau mai puțin din suprafața locuinței.
Din Comisia de transmitere a locuințelor va face parte și un reprezentant al Instituției Publice Cadastrul Bunurilor Imobile, pentru evaluarea bunurilor deținute de către solicitanți.
Conform Ministerului Muncii și Protecției Sociale, după desfășurarea primei etape de selecție a beneficiarilor, din cele 80 de locuințe disponibile, doar nouă au fost repartizate participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, urmare a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate prevăzute de legislația în vigoare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


