15 grădinițe vor deschide grupe de creșă pentru copii sub doi ani
Părinții cu copii mici vor avea mai multe opțiuni pentru îngrijirea celor mici. 15 grădinițe vor beneficia de investiții de 2,3 milioane de euro pentru deschiderea unor grupe de creșă, destinate copiilor de până la doi ani.

Proiectul este finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației și Cercetării, transmite ipn.md.
În acest an, în cele 15 instituții vor începe lucrări ample de renovare, iar grupele de creșă vor fi dotate cu mobilier nou, jucării și materiale didactice. De asemenea, terenurile de joacă vor fi amenajate.
Un grup de ingineri și proiectanți au vizitat deja patru dintre grădinițele incluse în proiect – grădinița nr. 6 din Sângerei, grădinițele nr. 35 și nr. 6 din Bălți, precum și grădinița nr. 10 din Râșcani.
Demersul face parte din proiectul „Îmbunătățirea Calității Educației” și este realizat în parteneriat cu Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


