15.000 de consumatori au rămas fără curent electric în urma depunerii chiciurei
Ministerul Energiei a anunțat că condițiile meteo nefavorabile continuă să îngreuneze restabilirea alimentării cu energie electrică în țară.

Potrivit situației din dimineața zilei de 28 ianuarie, peste 15.000 de consumatori din circa 100 de localități rămân deconectați de la rețea, scrie rupor.md.
Cele mai afectate sunt raioanele din nordul țării, unde, în aria de responsabilitate a RED-Nord, sunt fără energie electrică 11.383 de abonați. În centru și sud, 3.811 clienți ai Premier Energy Distribution rămân fără lumină.
„Condițiile meteo nefavorabile persistă, ceea ce îngreunează lucrările de reparație pe liniile electrice avariate. În urma depunerii chiciurei au fost înregistrate rupturi de conductoare, traverse îndoite, căderea a zeci de stâlpi, precum și prăbușirea copacilor peste linii”, se menționează în comunicatul instituției.
Pentru remedierea situației, autoritățile au decis conectarea cu prioritate a infrastructurii critice, inclusiv a spitalelor, sistemelor de încălzire și alimentare cu apă. În zonele cele mai afectate sunt direcționate echipe suplimentare de intervenție și materiale.
La necesitate, pentru asigurarea funcționării obiectivelor vitale sunt utilizate generatoare mobile ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Totodată, se menționează că în seara precedentă a fost restabilită funcționarea a două generatoare ale Hidrocentralei Dubăsari.
![]()
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.