theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
16 Decembrie 2025, 14:45
6 087
Copiază linkul
Link copiat

12 moldoveni, expulzați din Italia: Nu aveau permis de ședere

12 cetățeni moldoveni, cu vârste între 20 și 40 de ani, au fost depistați într-un imobil abandonat din localitatea italiană Villanova și expulzați din Italia.

12 moldoveni, expulzați din Italia: Nu aveau permis de ședere.
12 moldoveni, expulzați din Italia: Nu aveau permis de ședere.

Acest lucru s-a întâmplat după o acțiune a Poliției de Stat din provincia Forli-Cesena, desfășurată în urma sesizărilor făcute de locuitorii din zonă, transmite rotalianul.com.

La fața locului au intervenit polițiștii Biroului pentru Imigrație și ai Brigăzii Mobile, care au găsit mai mulți cetățeni străini, iar verificările au arătat că 12 dintre ei, de origine moldoveni, nu aveau documente de ședere.

Șeful Poliției a dispus expulzarea pentru cei 12 moldoveni, iar în seara de vineri, 12 decembrie 2025, aceștia au fost însoțiți la aeroport pentru a fi trimiși în Republica Moldova.

Autoritățile descriu intervenția drept una dintre cele mai ample operațiuni de acest tip din provincie, raportat la numărul persoanelor implicate.

În același context, a fost amintit și un episod din jumătatea lunii octombrie, când cinci străini cu „numeroase antecedente” au fost îndepărtați de pe teritoriul local, provincial și național.

Pe marginea acțiunii, deputata Alice Buonguerrieri și Luca Bartolini, responsabil al Primăriei din Forli pentru Siguranță, ambii din partidul Fratelli d’Italia, au transmis că „primesc cu mare satisfacție importanta operațiune desfășurată de Poliția de Stat din Forli, care a dus la identificarea și expulzarea a doisprezece cetățeni moldoveni prezenți ilegal pe teritoriul din Forli, în cartierul Villanova”.

Ei au adăugat că intervenția a fost „incisivă și țintită”, rezultatul „unei activități atente de control și de ascultare a semnalărilor cetățenilor”, iar „încă o dată acțiunea forțelor de ordine a fost eficientă în combaterea imigrației ilegale și a situațiilor de degradare și ilegalitate”.

Cei doi au mai declarat că această operațiune „se înscrie pe deplin în linia de angajament” a formațiunii lor și a administrației locale, care consideră „siguranța, legalitatea și respectarea regulilor” condiții esențiale pentru „a garanta locuibilitatea și liniștea” comunității.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat