Un bărbat din Râșcani, condamnat penal după ce a rupt un proces-verbal întocmit de un polițist
Un bărbat în vârstă de 50 ani a fost condamnat penal, cu o amendă de 30.000 de lei, pentru că a rupt în bucăți un proces-verbal întocmit de ofițerul de urmărire penală.

Despre această sentință ne anunță Procuratura Drochia, Oficiul Râșcani.
Potrivit probelor, fapta a avut loc la 28 martie 2025. Atunci, inculpatul se afla în biroul unui ofițer de urmărire penală din cadrul Secției urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Râșcani, unde era investigată o cauză penală privind bănuiala de violare de domiciliu, faptă imputată bărbatului, informează deschide.md.
„Nemulțumit de faptul că nu i-a fost eliberată o copie a procesului-verbal de audiere a făptașului, acesta a manifestat un comportament agresiv. După ce ofițerul de urmărire penală i-a înmânat procesul-verbal pentru semnare, condamnatul a semnat pe o parte a documentului, după care l-a boțit și rupt în 8 bucăți, punând fragmentele în buzunarul hainei, fapt ce a făcut documentul inutilizabil”, se menționează în comunicatul Procuraturii.
În cadrul ședinței de judecată, inculpatul a pledat nevinovat, iar cauza a fost examinată în procedură generală.
Prin sentința instanței, acesta a fost condamnat la pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 30.000 de lei.
„Procuratura reiterează că orice acțiune de distrugere a documentelor procesuale sau de obstrucționare a activității organelor de drept este sancționată conform legii”, este mesajul acuzatorilor de stat.